Tratamentul cu laserul vascular Derma V reprezintă o soluție avansată pentru corectarea leziunilor vasculare și a imperfecțiunilor pigmentare ale pielii, oferind rezultate vizibile și sigure, cu disconfort minim pentru pacient.
Derma V este un laser vascular de ultimă generație, care combină două lungimi de undă – 532 nm și 1064 nm – într-un singur dispozitiv, pentru a optimiza tratamentele destinate atât leziunilor vasculare (cum ar fi rozaceea, eritemul, hemangioamele sau telangiectaziile de la nivelul membrelor inferioare), cât și pigmentărilor și imperfecțiunilor cutanate.
Echipat cu tehnologia Variable Sequential Pulsing (pulsații secvențiale variabile) și cu sistemul avansat de răcire Cryo ICD, acest tip de laser vascular asigură o livrare precisă a energiei, minimizând disconfortul și protejând eficient pielea în timpul procedurii.
Indicații pentru tratamentul cu laser vascular Derma V
Rozacee/ Cuperoză Eritem / Roșeață Pete pigmentare superficiale (lentigine solare) Poikilodermia civatte (modificarea aspectului pielii datorită expunerii cumulate la soare) Hemangioame (pete roșii de la naștere) Angioame Lac venos Nevus flammeus (pete port wine) Cicatrici postacneice roșii Rejuvenare facială (riduri) Cicatrici hipertrofice, cicatrici cheloide Psoriazis (leziuni limitate) Vergeturi roșii Telangiectazii/venectazii membre inferioare Veruci
Cum se realizează tratamentul cu laserul vascular Derma V?
- Indicația și planul tratamentului cu laserul vascular sunt stabilite în urma consultației.
- Nu este necesară aplicarea cremei anestezice. Tehnologia Cryo ICD răcește constant pielea în timpul tratamentului.
- Este posibil să resimțiți un disconfort minim în timpul procedurii, similar cu o ușoară ciupitură sau cu senzația provocată de o bandă elastică care lovește pielea.
- Pe durata tratamentului ochii sunt protejați cu ochelari speciali.
- După procedură se aplică un tratament calmant și regenerator.
- Ședințele de laser vascular se realizează la interval de 4 săptămâni, în funcție de planul de tratament stabilit.
Contraindicații pentru tratamentul cu laserul vascular Derma V
- Sarcina și alăptare;
- Infecții active la nivelul pielii (herpes,alte infecții bacteriene sau virale);
- Medicamente fotosensibilizante care pot crește reacția pielii la lumină (de ex. tetraciclină, levofloxacin, fluorochinolone, diuretice,etc ) si anticoagulante;
- Istoric de fotosensibilitate (porfirie, lupus eritematos sistemic, dermatomiozita, etc);
- Boli ce afectează sistemul imunitar (HIV);
- Pacienți cu semne de tromboză acută sau flebită.
Pentru persoanele sub 18 ani, tratamentul este contraindicat, cu excepția procedurilor corective sau a celor efectuate în scop medical, care necesită acordul părinților sau tutorilor legali.
În toate cazurile de mai sus, medicul specialist va evalua situația. Acesta va decide dacă acest tratament este potrivit sau dacă pacientul ar beneficia mai mult de alte terapii. Contraindicațiile relative pot fi gestionate (de exemplu, tratarea unei infecții înainte de procedură), pe când contraindicațiile absolute impun alegerea unei metode alternative de tratament.
Efecte secundare posibile după tratamentul cu laserul vascular Derma V
- Înroșirea pielii în zona tratată și posibil edem (umflarea feței - 5 zile post procedura);
- Senzație de arsură ușoară, de căldură, comparabilă cu o arsură solară;
- Vânătăi sau zone purpurice (zone cu hemoragii punctiforme);
- Hiperpigmentare temporară sau hipopigmentare la pacienții cu piele închisă la culoare.
Persistența unei eventuale reacții inflamatorii sau apariția oricărei reacții secundare trebuie anunțată medicului pentru recomandări suplimentare.
Recomandări ÎNAINTE SI DUPĂ tratamentul cu laserul vascular Derma V
Vă recomandăm să veniți la tratament cu tenul curat, fără machiaj, având aplicată doar crema de protecție solară (SPF).
Pentru siguranța și eficiența procedurii, înainte de tratamentul cu laserul vascular, vă rugăm să:
Anunțați medicul dacă:
- aveți alergii cunoscute;
- aveți afecțiuni autoimune, infecții active sau herpes recurent în zona tratată;
- sunteți sub tratament cu anticoagulante, antiinflamatoare (aspirină, ibuprofen, Sintrom etc.), antibiotice;
- Medicamentele fotosensibilizante (tetracicline, fluoroquinolone, furosemid, naproxen, ketoprofen, etc) și suplimentele fotosensibilizante (ginko biloba, usturoi, ginseng, vitamina B6) trebuie întrerupte înainte de tratament cu 3 zile;
- Nu aplicați gomaj, retinoizi sau alți exfolianți 1 zi înainte de procedura si 3 zile dupa procedura la nivelul zonei tratate;
- Daca in urma tratamentului apare EDEM la nivelul fetei (umflarea fetei), administrati tratamentul prescris de medicul curant;
- Dacă în urma tratamentului resimțiți o senzație de arsură persistentă aplicați comprese reci cu ser fiziologic sau apa termala;
- Dacă apar vânătăi, recomandăm folosirea unei creme sau gel cu Arnica sau Kelapher, de câteva ori pe zi, până acestea dispar;
- Dacă apar cruste sau coji, evitați să le scărpinați sau să le desprindeți;
- Curățați blând zona tratată și aplicați produse calmante, reparatorii;
- Folosiți produse de fotoprotecție SPF 50+, ideal cu filtru mineral (filtre fizice);
- Evitați dușurile sau băile cu apă fierbinte, sauna, soarele și solarul timp de 1 saptamana post procedură;
- Nu faceți efort fizic intens timp de 2-3 zile post procedură;
- Planificati-va o zi de repaus după tratament și, eventual, câteva zile suplimentare, din cauza edemului;
- Este posibil să fie necesar să vă ajustați programul social pentru a ține cont de perioada de recuperare post-tratament.
Recomandări DUPĂ tratamentul telangiectaziilor / venectaziilor la nivelul membrelor inferioare cu laserul vascular Derma V
- Evitati masajele agresive (anticelulitice), gomajul sau procedurile corporale care implica vacuum si caldura locala;
- Purtați ciorapi medicinali compresivi conform indicațiilor medicului;
- Odihniți-vă cu picioarele ridicate;
- Evitați statul prelungit jos sau în picioare, activitățile care solicită intens picioarele;
- Evitați dușurile sau băile cu apă fierbinte, sauna, soarele și solarul timp de 1 saptamana post procedură;
- Nu faceți efort fizic intens timp de 2-3 zile post procedură;
- Dacă în urma tratamentului resimțiți o senzație de arsură persistentă aplicați comprese reci cu ser fiziologic;
- Dacă apar vânătăi, recomandăm folosirea unei creme sau gel cu Arnica sau Kelapher, de câteva ori pe zi, până acestea dispar;
- Dacă apar cruste sau coji, evitați să le scărpinați sau să le desprindeți.
Întrebări frecvente despre tratamentul cu laserul vascular Derma V
- Când pot să reiau efortul fizic după procedura de laser vascular?
După procedura cu laser vascular , efortul fizic intens poate fi reluat după 2-3 zile.
- Cât durează o ședință de laser vascular? Este nevoie de un timp de recuperare postprocedură?
Durata unei ședințe depinde de leziunea și de zona tratată și poate varia între 10 și 30 de minute. Dacă a fost tratată zona feței (protocol pentru rozacee/cuperoza), exista riscul apariției edemului (umflarea feței). Edemul se remite in 2-5 zile.
De câte ședințe cu laserul vascular am nevoie?
Protocolul tratamentului cu Derma V – laser vascular este stabilit de medicul dermatolog în funcție de tipul leziunii tratate și de particularitățile fiecărui pacient. Numărul tratamentelor poate varia între 3 – 5 ședințe efectuate la interval de 4 săptămâni.
- Pot să mă învinețesc după procedura cu laser lascular Derma V?
Da, este posibil să apară vânătăi după tratamentul cu laser vascular. Dacă se formează, se recomandă aplicarea unei creme sau a unui gel pe bază de Arnica sau Kelapher, până la dispariția acestora.
- Tratamentul cu laserul vascular Derma V este dureros?
În funcție de sensibilitatea individuală și de tipul de piele, este posibil să apară o senzație de disconfort. În general, tratamentul cu laserul vascular nu este dureros. În plus, acest tip de laser vascular este echipat cu tehnologia ICD, care răcește suprafața pielii în timpul procedurii, contribuind la reducerea disconfortului.
- Ce tip de protecție solară trebuie să folosesc după tratamentul cu laserul vascular?
Protecția solară este obligatorie după tratamentul cu laserul vascular, sunt recomandate creme cu filtre solare minerale (fizice). Pentru detalii despre filtrele minerale și recomandări practice în alegerea unei creme de protecție solară, consultați articolul “Cremele de protecție solară – 5 sfaturi pentru a le alege corect“.
- Cât timp trebuie să port ciorapii compresivi?
După tratamentul telangiectaziilor/ venectaziilor cu laserul vascular este obligatorie utilizarea ciorapilor compresivi (Gradul de compresie 1 sau 2 ) Ciorapii compresivi trebuie purtați 8 h/ zi, timp de 3 săptămâni după tratamentul cu laserul vascular Derma V.
- Poate statul prelungit în picioare favoriza apariția dilatațiilor vasculare la nivelul membrelor inferioare?
Da, statul prelungit în picioare este una dintre cauzele frecvente ale apariției vaselor dilatate, în special la nivelul membrelor inferioare. Această poziție favorizează stagnarea sângelui în venele superficiale, ceea ce duce la creșterea presiunii în interiorul vaselor. Pereții acestor vase sunt subțiri și, în timp, pot ceda din cauza suprasolicitării, rezultând dilatarea lor.
Despre modul de apariție al telangiectaziilor (venele dilatate, cu aspect de retea), tipul și tratarea acestora, puteți afla informații utile în articolul nostru” Telangiectazie sau insuficienta venoasa cronică”.
Listă Prețuri
Tratament Laser Vascular Derma V
| Procedură laser facial (tarif începând de la) | 300 LEI |
| Procedură laser membre inferioare (tarif începând de la) | 650 LEI |
| Telangiectazii zonă mică / 5 cm2 | 1.250 LEI |
| Telangiectazii zonă medie / 15 cm2 | 2.000 LEI |
| Telangiectazii zonă mare / 30 cm2 | 2.500 LEI |
| Cuperoza / Rozacee (față integral) | 1.500 LEI |
| Cuperoza / Rozacee (pomeți) | 750 LEI |
| Cuperoza / Rozacee (decolteu) | 1.500 LEI |
| Eritem post-inflamator acnee (față) | 650 LEI |
| Leziuni vasculare — nas | 450 LEI |
| Poikilodermie — gât | 650 LEI |
| Poikilodermie — decolteu | 1.000 LEI |
| Cherry angioma / 1-5 leziuni | 600 LEI |
| Cherry angioma / 6-15 leziuni | 800 LEI |
| Cherry angioma / 1 zonă (gât / decolteu / abdomen / torace / lombar) | 1500 LEI |
| Cicatrici cheloide zonă mică / 5 cm2 | 650 LEI |
| Cicatrici cheloide zonă medie / 10 cm2 | 850 LEI |
| Cicatrici hipertrofice zonă mică / 5 cm2 | 650 LEI |
| Cicatrici hipertrofice zonă medie / 10 cm2 | 850 LEI |
| Cicatrici post-arsură zonă mică / 5 cm2 | 650 LEI |
| Cicatrici post-arsură zonă medie / 10 cm2 | 850 LEI |
| Cicatrici post-arsură zonă mare / >10 cm2 | 1.250 LEI |
| Vergeturi roșii zonă mică / 10 cm2 | 750 LEI |
| Vergeturi roșii zonă medie / 20 cm2 | 1.500 LEI |
| Vergeturi roșii zonă mare / 30 cm2 | 2.000 LEI |
| Onicomicoza unghii picioare/maini | 500 LEI |
| Hemangiom mic / 5 cm2 | 650 LEI |
| Hemangiom mediu / 10 cm2 | 850 LEI |
| Hemangiom mare / >10 cm2 | 1.250 LEI |
| Port wine stain zonă mică / 5 cm2 | 650 LEI |
| Port wine stain zonă medie / 10 cm2 | 850 LEI |
| Port wine stain zonă mare / >10 cm2 | 1.250 LEI |
